Repros

Mama ii reproseaza fiului:
- Aha, deci in Spania nu vrei sa te duci; in Italia nu vrei sa te duci; fotbal nu stii sa joci… Bine ma, atunci dă la facultate… să ajungem rasul blocului…

Comportament civilizat

Un roman in avion in zbor spre paris . Se realxeaza omu, isi scoate pantofii, cand observa in scaunul din stanga un ungur, in scaunul din dreapta un ungur. Dupa juma de ora de la decolare, romanu politicos catre unguri:
- Eu ma duc sa iau o bere, voi vretzi ceva?
Unguru din stanga,:
- Da, o cola fara gheatza.
Dupa ce pleca sa ia bauturile unguru din stanga ii ia un pantof si trage o flegma sanatoasa in pantof si il pune la loc. Aduce romanu bauturile, dupa juma de ora ii intreaba din nou. Unguru din dreapata:
- Mie adu-mi o cola cu gheatza.
Romanu pleaca dupa bauturi, unguru din dreapta trage o flegma in celalalt pantof. Avionul se pregatea de aterizare, romanu isi pune pantofii si isi da seama de ce are in pantofi, dupa care politicos li se adreseaza:
- Ma intreb oare cand o sa inceteze cu ura asta intre romani si unguri, cand o sa putem sa ne purtam si noi civilizat, fara sa tragem flegme in pantofi, fara sa ne pisam in cola…

Un zambet cristalin.....

Oare...?!

Acum ceva timp am inceput o postare,ceva de gen:as zice ca Moartea s-ar fi indragostit de mine.....si daca ar fi asa,ce ar putea sa insemne?.....ce ar putea sa insemne mai mult decat sunt ca orice om,muritor!Muritor in zilele noastre inseamna muritor de foame,ratat,inapt,retardat s.a.m.d.....Nu!Eu ma refer la moartea propriu-zisa,moartea corpului,desprinderea sufletului de corp,moartea cerebrala d.p.d.v juridic.Mda....vi se pare ciudat si contradictoriu ca o persoana la 25 ani sa se gandeasca,la cum ar fi,daca ar fi.....sa mori....Ei bine datorita faptului ca mi-am vazut peste jumatate de familie "pe masa" inca de la 10 ani,probabil ca am ramas marcata,sau pe pula mea...ma gandesc si la sfarsitul meu,care inevitabil va veni ca la fiecare dintre noi.N-am cum sa-mi imaginez sfarsitul meu la 70 de ani,si d.p.d.v psihologic nu ar trebui sa-l conturez nici acum,nici macar ca idee!Dar si daca ar fi,daca "mi s-ar intampla",prima idee ar fi ce las in urma mea,ce am facut in 25 ani....nimik.Am facut in mare parte cam ce am considerat eu ca e bine,am vazut ca viata si anii trec usor pe langa mine.Singura "chestie"pe care as lasa-o in urma mea ar fi o pisica,o singura "chestie" palpabila...atat!In rest,cum ziceam si altadata,nu plec decat cu amintirile mele.Si tin sa va spun eu una nu cred in Rai sau Iad,in izbavire,in cainta dinaintea mortii....in nicio chestie religioasa.Eu cred intr-o idee moderna,cum ca:asa cum te simti inaintea mortii asa se va simti/va "merge" mai departe si spiritul.
De fapt ce este moarte?un prag....ori viata este doar un prga,o clipa intre doua morti?....cine stie?Vom vedea cand vom fi si noi acolo,aproape.Chiar si asa,mergand pe acesta idee,eu mi-am vazut tatal stingandu-se in 8 luni de zile,l-am vazut caindu-se pt ca isi vedea sfarsitul aproape si l-am vazut in ultimele zile cand nu ma mai recunostea,nu stia unde se afla,nu stia de ce l-am gasit acolo unde credea el ca e pe patul de moarte....Si ce?Ce reprezinta asta pentru creierul meu si pentru capacitatea mea de intelegere la 23 ani?!Nimic,decat un curs firesc,la fel ca si restul milioanelor de oameni de mor de cancer la plamani,prostata,colon,san,......etc.Nu vreau sa fiu cinica,pt ca in acele momente nu mi-a fost deloc bine,dar acum am puterea sa analizez la rece.Si-a pierdut constiinta si se credea cu vreo 20 ani in urma,nici macar la casa parintilor ci in cu totul alta parte....acolo i-a dictat lui subconstientul sa fie,alea au fost ultimele lui amintiri.Asa cum am mai spus:doar cu amintirile ne ducem in groapa!Daca i-a fost bine sau nu,n-am de unde sa stiu si credeti-ma ca nu vreau sa fiu rapusa la fel ca el,prefer sa fiu lasa(dupa spusele unora) si sa mor in somn ori subit.Nu imi doresc sa-mi imaginez cum era acum 600-700 ani sa fii ars pe rug si nici nu-mi doresc sa ma chinui.Poate par ipocrita si fara respect fata de Biserica ori idei acceptate,insusite de-a lungul vietii....dar mi-as dori o "evadare"usoara,eu si amintirile mele,pe care nu cred ca le voi duce mai departe de acest prag,al mortii....dar catre el,asa as vrea sa ma indrept.V-am spus la un moment dat ca pe noi oamenii ne macina o intrebare si totodata un regret:"ce-ar fi fost daca?"......

Ce-ar fi fost daca.....amintirile-ar fi vii....?!

As putea sa zic ca Moartea s-a indragostit de mine,nu de alta,dar nu vreau sa spun ca un ghinion nu vine niciodata singur!....vorba populara.......Nu vreau sa ma plang mai mult decat o fac de obicei,ca deh sunt femeie,sentimentala,sensibila,slaba de inger....si nici nu vreau sa repet o alta vorba din popor:D-zeu nu-ti da mai mult decat poti duce..........?!OARE?Dar cat de mult poate duce un om din punct de vedere psihic,ori spiritual(asta in cazul in care crede in D-zeul de la Biserica)....cine ii defineste limitele,daca nu el insusi?!Daca isi pune streangul de gat ori se arunca de la etaj e catalogat drept EMO ca asa e moda,dar stau si ma intreb acum 100,200 de ani,cum mai era moda?exista o moda atunci ori se plafonau toti in aceeasi soarta,dizgratioasa ,ori mergeau toti pe sindromul de turma,ca asa impunea societatea din acele vremuri?Nu vreau sa dau raspunsuri,presupuneri si nici sa intru in alte polemici dupa mintea mea creata,pentru ca si noi ne supunem la randul nostru la anumite plafonari pe care(trist,dar nu le intelegem,si nu le vom intelege decat cand vom avea vreo 70 ani) nu le deslusim.
Mi s-a intamplat o faza de curand....ca deh...toate "ni se intampla".....sa lucrez de 3 ani la un bar,salariu venea,spaga mergea,fara sef idiot care sa sufle in ceafa si sa fie exagerat peste limita bunului simt ci din contra un om minunat care m-a ajutat pana peste cap,datorita lui am ajuns sa ma simt la acel loc de munca ca intr-o familie si chiar sa-mi fac prieteni foarte apropiati.Cum spuneam,s-a intamplat ca intr-o duminica sa imi spuna ca vrea sa vanda afacerea,adica barul cu totul iar eu urmam sa raman acolo dar cu alt sef.Joi a venit la bar si mi-a zis ca a gasit client iar intr-o saptamana urma sa plecam amandoi,deoarece noii proprietari au vrut sa-si aduca personalul....Si asa m-am trezit in cateva ore stand cu el de vorba,plini amandoi de tristete,impovarati de amintiri,de munca depusa in toti acesti ani,de teama unei schimbari radicale,de un mic entuziasm amestecat cu ceva amaraciune.In ultimele zile ale mele acolo,am tras o bauta zdravana cu prietenele apropiate si printre cateva picaturi de vin rosu am depanat amintirile a tot ce am facut noi in ultimii ani la bar,am ras....dar se vedea clar pe fetele noastre ca nu era rasul nostru de veselie,ne-am uitat la poze de la petrecerile de ziua noastra dupa care am inchis barul iar 2 zile mai tarziu am predat cheile.Intr-o saptamana s-au sters 3 ani,si continua sa se strearga ceea ce pentru noi a fost un local,o obisnuianta,o parte importanta din viata noastra,un program,un obicei,o comuniatate mica,s-a sters ideea mea...Ana de la bar!In urmatoarele zile mi-am inchis telefonul pentru ca nu mai suportam telefoanele cu aceleasi intrebari:ce s-a intamplat,de ce ai plecat,ce faci acum,iti e greu,nu mai e la fel barul fara tine/voi....Da a fost greu sa se obisnuiasca creierul meu cu ideea,dar spre surprinderea mea mi-a trecut usor pt ca nu am mai vorbit si nu am vrut sa am vreo tangenta fiindca stiam ca imi va fi si mai greu.Iar dupa 2-3 saptamani am intrat pt prima data in bar stric ca un client,si nu am avut nici pe dracu'.Iar acum dupa o luna fara cateva zile mi-am putut pune ordine in ganduri cat sa le scriu aici.Nu am trecut peste frustrarile financiare pt ca e greu cand iti bate chiria la usa,dar pe cele personale le-am depasit.Stiti....cea mai mare intrebare care ne macina pe noi oamenii este:"ce-ar fi fost daca...?"Raspundem cu greu schimbarilor radicale,oricat de flexibili si de schimbatori am fi noi insine,mai ales cand avem un plan definit pt viitor,mai ales cand nu avem de ales!Si cand nu ne sta nimic in putere.....Datorita experientei de viata,de multe ori m-am rugat sa cad pe scari si sa am amnezie totala,dar de si mai multe dati am spus ca amintirile sunt cel mai de pret lucru dat noua,oamenilor....doar cu ele ne ducem in groapa.Si ca orice sabie cu 2 taisuri,ca orice lucru cu parti bune si rele,la fel sunt si amintirile.Desi in ultimii 3 ani am stat fara niciun stres,unica nefericire a fost moartea tatalui meu....acum pentru prima data in multi ani,mi-am reamintit ca ne putem adapta,ca putem trece peste daca avem vointa sau chiar daca ne impunem,indiferent daca dureaza 1-2 saptamani(ca in cazul meu) ori ne trebuiesc mai multe luni sau ani!Si pusul streangului de gat este pentru unii o solutie,dar nu pentru mine si nici intr-un caz in astfel de situatii.Eu sunt adepta principiului ca viata merita traita,ca incercarile astea triste te calesc(dupa cum ar spune unii),te schimba(dupa cum ar spune altii) si oricat s-ar intrepatrunde situatiile si starile launtrice eu cred in ambele idei.Tristetea e pe moment,dar la sfarsit dupa un timp ne aducem aminte numai de lucrurile frumoase,si nu e nevoie sa cad pe scari ca sa-mi dau seama ca tristetea se inmoaie si trece...probabil cicatricile din sufletul nostru raman,dar intotdeauna amintirile pastrate vor fi doar cele frumoase si care ne-au umplut sufletul de bucurie...Iar cateva persoane care citesc blog-ul asta stiu despre ce vorbesc,si de cate ori am povestit razand cu gura pana la urechi cum am fost parasita de iubitul meu in pragul mortii tatei,numai pentru faptul ca el a avut de ales intre o masina si mine,iar el a ales masina.Iar acum imi intaresc si mai mult zambetul amintindu-mi de acele discutii,si ca acum povestesc despre o poveste personala din trecut....Asa se sterg lucrurile,unul pe celalalt...si ca sa fiu putin poetica,la fel ca un val ce-l urmeaza pe celalat........
Sunt oameni care o duc mult mai rau,sunt cei mai batuti de soarta ori lipsiti de noroc si ma refer aici la oameni invalizi,la cei nascuti asa,la cei care au copii bolnavi in scaun cu rotile,la cei ce au ramas pe strazi intr-o saptamana la fel cum am ramas eu fara servici....exemplele pot continua si sunt pretutindeni in jurul nostru sa le vedem.Daca eram la o discutie amicala as zice ca cei care ajung sa-si puna streangul de gat sunt idioti,dar in cazul in care imi asum o mica raspundere pentru niste randuri ceva mai pline de substrat,as zice ca nu e treaba mea sa judec,fiecare alege ce vrea....sa se arunce de pe bloc la 20 ani pentru ca l-a parasit iubiata ori sa-si creasca copilul bolnav fara sa-l abandoneze si sa-si aceepte viata asa cum este.Sa renunte la ideea unei vieti obisnuite de a avea o familie,o casa si 1-2 copii,sa iasa ca orice om la pensie,sa-l ingrijeasca copii la batranete si sa-l ingroape.Eu consider ca cel mai mare chin pe lumea asta e sa-ti ingopi propriul copil.Acestia care sunt mai oropsiti ca noi,oamenii care sunt dovezi vii a perseverentei,a tariei si totodata a neputinei,pentru ca daca as spune al supravietuirii nu consider ca ar fi totalmente corect.Acestia sunt oamenii care nu urmeaza un trend ci doar o credinta simpla(nu ma refer la Biserica),oameni marginalizati,oameni care in toata nestiinta/necunostinata(asa cum ii consideram noi) isi vad de viata lor si merg inainte acceptand-o asa cum este,care se lipsesc de internet,masina,mobil sau de vreo pagina de blog si in simplitatea lor exprima multa mai mult decat va pot spune eu aici....doar daca avem bunavointa sa ne uitam la ei si sa-i acceptam fara prejudecati!Nu vreau sa intru in polemici ci doar sa trec usor de la o extrema la alta nuantand,fara a intra in detalii....Pentru cei care au mai citit si care mi-au spus ca mi-am gresit vocatia si ca sunt o muza de inspiratie prin intermediul acestui blog,credeti-ma ca nu sunt!!!Voi stiti ce experiente de viata am mai avut si ceea ce am trait,de aceea nu pot decat sa spun 2 ideei pe care eu le consider destul de substantiale:
1."Caracterul unui om sta in soarta sa."
2.Au ramas tot mai putini cei ce te-nteleg
Daca pozele-ar vorbi amintirile-ar fi vii
Am stii iar ce gandeam cand eram copii
Probabil poza ta din rama ti-ar sopti:
'Stii nu esti ce-mi doaream sa fii'......."
Asuma-ti responsabilitatile si incearca sa nu ai prea multe asteptari de la viata ori de la persoanele ce te inconjoara....sa ai INTOTDEAUNA asteptari de la tine si de la ceea ce esti capabil ca om sa faci,sa respiri prin toti porii,sa induri,sa canalizezi.....si pentru prietenii/prietenele mele care inteleg ce vreau sa spun:pe pula mea ce poti sa faci!....Asa ca sa fie de "funny"......